Twitter va suprima mesajele care încurajează „activități dăunătoare”, în speță apelurile la distrugerea antenelor cu releu 5G. Măsura este luată după ce au apărut o serie de teorii ale conspirației care leagă această nouă tehnologie de răspândirea noului coronavirus.
„Ne-am extins liniile directoare cu privire la acuzațiile neverificate care încurajează oamenii să se angajeze în activități dăunătoare, care pot duce la distrugerea sau deteriorarea infrastructurii 5G sau poate provoca panică, tulburări sociale sau tulburări pe scară largă”, a comunicat echipa responsabilă cu securitatea pe rețeaua de socializare.
Twitter oferă următorul mesaj ca exemplu: „5G provoacă coronavirus – du-te și distruge turnurile de antenă din jurul casei tale”.
În urma difuzării mesajelor de acest calibru pe rețelele de socializare sau sistemele de mesagerie precum WhatsApp (deținut de Facebook), mai multe antene de releu au fost atacate în anumite țări europene. Guvernul britanic a denunțat chiar la jumătatea lunii aprilie „o teorie nebună a conspirației”, informează AFP, preluat de 7sur7 .
2.230 de tweet-uri șterse
Printre mesajele vizate de grup se numără și incitarea la panică, cum ar fi: „Garda Națională tocmai a anunțat că nu vor mai fi livrări alimentare mai repede de două luni – alergați la magazin cât mai curând posibil și cumpărați totul“.
Rețelele sociale iau tot mai multe măsuri pentru a încerca să limiteze diseminarea pe scară largă a informațiilor false despre pandemia Covid-19.
Twitter a declarat miercuri că a eliminat mai mult de 2.230 de tweet-uri care conțin informații „înșelătoare și potențial periculoase” de la punerea în aplicare a criteriilor mai stricte pe 18 martie.
Algoritmii săi au depistat, de asemenea, peste 3,4 milioane de conturi „care încearcă să ocolească discuțiile despre Covid-19”.
CITEȘTE ȘI ”Google, obligat la plată pentru reutilizarea conținutului către publisherii și agențiile de presă din Franța”






1 thought on “Twitter va bloca mesajele despre teoriile conspirației care leagă pandemia de 5G”