Rodica Bândilă, fondatoarea Centrului de Limbi Străine ”Eureka”: ”Proporția cursurilor online va crește, dar nu este indicat să fie una dramatică”

eureka reghin rodica ioana bandila
Share

Campania IMPREUNA in Digital

Școala s-a mutat online, de acasă. Dacă până în urmă cu câteva luni vehiculau, mai peste tot, idei și dezbateri despre efectele nocive ale folosirii device-urilor electronice de către copii, azi, elevii învață ghidați, din spatele ecranelor, de profesori și învățători, în timp ce îndrumătorul prezent fizic alături de școlar este părintele.

Odată cu distanțarea socială impusă de situația generată de răspândirea la scară globală a virusului COVID-19, interacțiunea online, în toate formele ei, a reușit să îi ”convingă”, fie din nevoie, plictis sau curiozitate, pe mulți dintre cei care, până mai deunăzi, erau sceptici în privința unei astfel de utilizări a computerelor, tabletelor sau telefoanelor.

Care sunt, totuși, punctele ”fragile” ale acestui demers și unde anume găsim echilibrul în folosirea acestei metode alternative de predare?

Despre toate acestea ne vorbește Rodica Ioana Bândilă, fondatoarea Centrului de Limbi Străine ”Eureka” din Reghin, județul Mureș, una dintre unitățile care a ”intuit” nevoia, utilitatea și utilizarea cu moderație a acestui mod de predare. Cadrul didactic subliniază rolul practic, educativ și interactiv al folosirii gadget-urilor pentru cursurile online și ca metodă alternativă de predare și învățare, însă face apel la responsabilitate și măsură. În mod evident, dispozitivele electronice inteligente nu vor putea suplini nicicând influența pozitivă și motivația insuflată elevului prin prezența fizică a profesorului.

 

Rep.: Cum au trecut aceste săptămâni de izolare? În ce mod v-a afectat această situație?

Rodica Ioana Bândilă: În perioada ce a trecut de la încetarea cursurilor datorită izolării, am trecut exclusiv la cursurile online prestate cursanților de vârste diferite, bineînțeles pe bază de acord comun. Această nouă circumstanță ne-a limitat totuși accesul unor cursanți la cursurile online și aici mă refer la categoria preșcolari și școlari mici, care nu au avut girul părinților, din cauza evitării expunerii copiilor la device-urile electronice. În schimb, am compensat aceast neajuns prin filmarea unor video-uri cu dramatizarea unor cântece și povești populare folosind marionete de deget sau tot felul de jucării și materiale aflate la îndemână în „studioul”  improvizat acasă .

Rep.: Ați rămas activi în social media. Ce le-ați pregătit cursanților?

R.I.B.: În primul rând, așa cum am menționat anterior, am organizat pe pagina de Facebook a Centrului de Limbi Străine Eureka un eveniment intitulat Engleza prin cântec și joc, pe durata a două săptămâni, programate cu o frecvență de 3 ori pe săptămână în preajma celor două sărbători ale Paștelui Catolic și Ortodox.  Impactul a fost pozitiv, a fost o activitate binevenită  și salutată de către părinți, suplinind astfel lipsa cursului online la categoria copii de vârstă mică prin stabilirea unei conexiuni emoționale atât de necesare în lucrul cu copiii. Copiii și părinții au fost invitați să urmărească aceste video-uri și să repete sau reproducă cântece sau firul poveștilor în limba engleză , de la  Cei Trei Purceluși, la Scufița Roșie și Punguța cu Doi Bani. La fel, au fost invitați să facă desene după cîntecelesau poveștile preferate și să ni le trimită, toți participanții primind o diplomă digitală de participare și organizând un concurs cu premii.

A doua acțiune a constat în postarea de anunțuri  legate de cursurile online de limba engleză și germană în paralel cu publicarea unei oferte de achiziții a unor vouchere cadou constând în cursuri de limba engleză și germană  în valoare de 100, 200 și 300 lei, valabile până la sfârșitul anului 2020.

Aceste acțiuni vor fi dublate de organizarea altor minicursuri video pentru adulți și candidații la examene internaționale și a unei sesiuni video de prezentare  pentru publicul de pe social media a activității, ofertei, oportunităților și beneficiilor studierii și aprofundării limbilor străine în cadru organizat, pentru toate categoriile de vârstă și socio-profesionale și toate tipurile de cursuri , de la cele individuale, în tandem și grupe mici de studiu, precum și posibilitatea de a se pregăti și a da examene lingvistice în cadrul centrului ca și centru regional de examinare lingvistică  internațională pe mai multe sisteme de examinare generală și specializate pe domeniul afacerilor.

Rep.: Comunicarea în perioada de distanțare. Perspective și concluzii…

R.I.B.: Comunicarea în această perioadă  a fost și este permanentă și constantă atât cu cursanții proprii , cât și cu comunitatea de oameni de pe social media. Totuși, există o tendință de a nu fi în mod deosebit interesați de achiziționarea în această perioadă a unui curs de limbi străine online din mai multe motive, deși este benefic pentru menținerea memoriei. În primul rând, populația din orașele mici nu este încă obișnuită cu acest tip de învățare la distanță care este doar la început, iar în cazul persoanelor vârstnice intervine și scăderea auzului, fapt care poate creea anumite probleme de percepție a sunetelor și implicit, de pronunție. În al doilea rând, probabil faptul că petrec mult mai mult timp acum în fața calculatoarelor atât în calitate de părinți la supravegherea copiilor și a efectuării temelor, dar și ca angajați care muncesc de acasă. Nu în ultimul rând, intervine și partea financiară, oamenii preferând să facă economii- deși oferta noastră cuprinde cursuri și vouchere cu discounturi de 25%- și probabil preferând să acceseze aplicații gratuite de pe internet. În concluzie, acest tip de afacere, deși este oportun în această perioadă, nu este perceput la întreaga valoare în orașele mici, mai conservatoare la acest tip de cursuri.

Rep.: Pe viitor vă veți axa mai mult pe predarea online? Veți lua în considerare și astfel de metode?

R.I.B.: Centrul nostru a inclus cursuri online încă în urmă cu 3 ani, oferind cursuri de limba engleză și româna pentru străini atât plan național, cât și pe platforme internaționale. Deci, vom continua să oferim aceste cursuri în funcție de cererile și nevoile cursanților, încercând să păstrăm un echilibru, predarea digitală fiind folosită deja la cursurile fizice, metodă ce o vom folosi și în viitor.

Rep.: Cursuri online vs. cursuri offline. Care este părerea dumneavoastră, în calitate de profesor?

R.I.B.:  Este esențială păstrarea unui echilibru în această ecuație. Poate că de acum înainte, proporția cursurilor online va crește, dar nu este indicat să fie una dramatică. O explicație clară și logică găsim în aceste afirmații preluate dintr-un articol de pe internet pe care le citez în cele ce urmează: „ În primul rând, deși tehnologia este utilizată pentru dezvoltarea limbajului, sunt studii care arată că, pe termen mediu, utilizarea tehnologiei în exces are impact negativ asupra acestuia. Deci, este recomandabilă utilizarea tehnologiei ca suport în procesul de învățare pentru că, ironic, scade dezvoltarea abilităților cognitive și abilitatea de rezolvare a problemelor. Apoi, în momentul în care tehnologia mijlocește comunicarea și conectarea se face mai degrabă online apar probleme de relaționare. Tehnologia schimbă paradigma comunicării, recipientul ori se conectează doar prin tehnologie, ori evită comunicarea reală. Prin urmare, scad abilitățile de interacțiune socială, nu știu cum să reacționeze pentru că limbajul corpului care stabilește o conexiune este fie parțială, fie înlocuită cu alte mijloace, de ex. emoticoane. Pe termen lung, poate interveni plictiseala, nu știu exact cum să vadă emoțiile sau să le transmită pe a lor, să ceară, să aibă răbdare, să fie prezenți ” deoarece acasă poate să existe foarte mulți factori de distragere a atenției în comparație cu sala de clasă, iar profesorul nu are la îndemână acele instrumente de gestionare a conflictelor sau chiar și metode de evaluare eficientă. Pentru că înainte de toate, monitorul funcționează ca un ecran între profesor și elev, și acest lucru este perceput de către elevi ca și un paravan de protecție în care își pot asuma oarecare libertăți care pot afecta eficiența actului instructiv.

Cursurile în mediul fizic au avantajul de a suplini toate lipsurile menționate mai sus și adaugă și motivația, chiar dacă aceea de a trebui să își organizeze timpul de deplasare și programul de activități care pot suferi în cazul în care cursantul este acasă. În primul rând, este activată relaționarea la toate nivelurile pornind tocmai de la limbajul corpului, tonalitatea și modulația  vocii care pot fi afectate în cazul cursurilor online. Se stabilesc conexiuni atât între profesor și cursanți, cât și între ei, iar nuanțele subtile ale comunicării pot întregi mesajul emis. Este încurajat astfel schimbiul de idei, stimularea curiozității și deci învățarea dacă se aplică cele mai potrivite metode de predare și evaluare, precum și gestionarea problemelor.

În concluzie, cursul online nu trebuie să înlocuiască cursurile offline, ci doar să fie o alternativă la predare, ținând cont că trebuie să ținem pasul cu progresele din domeniul tehnologiei, dar conștienți că aceasta nu va putea înlocui profesorul.

Rep.: Au apărut emisiuni online de divertisment pentru copii, povești citite, jocuri educative, ateliere, etc. Poate părea un salt destul de brusc devenit, azi, un ”must have”. Care sunt plusurile și minusurile introducerii tehnologiei în viața copiilor, în atât de multe paliere ale educației și divertismentului?

R.I.B.: Aceste emisiuni de divertisment sunt binevenite în această perioadă de stat acasă, de aici impresia de ”must have”, pentru că ajută părinții aflați în pană de idei să suplinească o serie de activități educative sau de divertisment în perioada de izolare. Dar și aici, e vorba de plusuri și minusuri. Citez următoarele afirmații dintr-un alt studiu de pe internet: ”(….) În timpul interacțiunilor părinte-copil care citeau aceeași poveste dintr-o carte tipărită, există mai multă atenție împărtășită între cei doi; s-a remarcat mai multă atingere, precum și existența unui limbaj nonverbal, cu priviri în ochi, observîndu-se tendința de a repeta cuvintele rostite de părinte; se vedea o curiozitate exprimată prin întrebări referitoare la sensul cuvintelor și, în ansamblu, o interacțiune copil- părinte calitativă, cu efecte benefice asupra dezvoltării copilului. Pe de altă parte, în ciuda unei bogății de stimuli vizuali, tactili și auditivi furnizați de către instrumentele digitale și a unui oarecare efect pozitiv, prin canalizarea atenției spre toate acele detalii, copilul nu putea integra conținutul poveștii sau al cuvintelor nici măcar în prezența părintelui, din cauza prea ultor stimuli. Se observă, practic, cum copilul avea tendința de a prelua controlul, vrând să țină el tableta, să apese pe butoane,astfel angajându-se într-o acțiune solitară, închizând cercul și nepermițându-i părintelui să intervină, ba chiar manifestând o ușoară agitație și irascibilitate. Avem deci, o comparație a dezvoltării limbajului – prin intermediul poveștilor virtuale citite de părinte sau educator,  care mediază și explică povestea versus aceeași poveste, aceeași diadă părinte-copil , dar pe suport de hârtie. Deoarece se cunoaște că la copii, creierul este de la început foarte bine dezvoltat în aria occipitală-zona cu rol în procesarea vizuală, nu e de mirare că reacția copilului la povestea de pe tabletă , în prezența unor bogății de stimuli, poate afecta creierul  în mod negativ pe termen lung”.  În concluzie, cea mai bună alternativă ar fi expunerea la activități mixte, în care accesul la tabletă să fie limitat la un timp cât mai scurt, stimularea simțurilor prin activități în lumea reală contribuind la dezvoltarea personalității, creativității și clădirea unei experiențe de viață și emoționale esențiale în evoluția ulterioară a copilului.

Rep.: Ce le transmiteți cursanților? 

R.I.B.: Mesajul nostru este să nu înceteze să experimenteze tot ceea ce apare ca oportunități în dezvoltarea lor personală și profesională, să continue să învețe în permanență pentru a dobândi o multitudine de abilități care să îi facă să fie  bine organizați și pregătiți pentru orice situație- precum cea prezentă- care să le permită să se adapteze rapid schimbărilor, să sesizeze oportunități, să își folosească imaginația și să acționeze în sensul atingerii obiectivelor. Același lucru l-aș spune despre limbile străine. Cu cât cunoaștem mai multe limbi, deschidem mai multe uși și ferestre către lume, atragem oportunități, ne ajută să avem o gândire mult mai structurată și clară referitoare la obiectivele viitoare, este pașaportul sau viza către o viață personală și profesională bogată în experiențe. Și da, ca și în cazul tehnologiei- aici aplicațiile lingvistice-, aceasta nu va putea suplini niciodată factorul uman capabil de interacțiune și citirea emoțiilor- premisa stabilirii unei conexiuni emoționale care va genera o comunicare eficientă pe toate palierele.

CITEȘTE ȘI ”Performanță de excepție în cercetarea economică. UBB, singura universitate din țară în topul celor mai bune 500 universități din lume

Campania IMPREUNA in Digital

Share